Open Call
Give Us Noise
Embedded Files
Articol nou!
La începutul lunii septembrie am dat startul înscrierilor pentru primul Open Call 2LOUD. Am fost surprinși de numărul mare de participanți și a venit momentul să vă prezentăm câștigătorii și, bineînțeles, lucrările lor.
Am ales tema cât mai atent, ca să rezoneze profund cu tot ce înseamnă proiectul, iar „Give Us Noise” nu ne-a dezamăgit deloc. A fost o bucurie să parcurg fiecare lucrare în parte și, mai ales, să ies din zona de confort și să organizez un astfel de eveniment deschis oricărui tip de artist, de la poet și muzician, până la fotograf. O să descoperiți toate categoriile pe parcursul articolului.
MUZICĂ
Așa cum v-am obișnuit, susținem artiștii și trupele care aduc autenticitate, iar câștigătorii secțiunii sunt:
Riskfool: piesa „Mad at my fate”
Sunt Jump, solistul trupei Riskfool, o formație de metal din București care îmbină elemente vechi cu elemente noi. La bază cântăm thrash metal și heavy metal, dar ce ne face diferiți e că le combinăm cu breakdown-uri și riff-uri moderne. În plus, experimentăm cu multe tipuri de acorduri, iar instrumentele noastre sunt acordate cu un ton mai jos, uneori chiar două, pentru un sunet mai heavy și mai apropiat de metalul de azi.
Piesa „Mad At My Fate” este un astfel de exemplu, pentru că începe cu un riff exploziv de heavy în Drop C, în spiritul alternative metal-ului de azi. Pe vers, riff-ul se schimbă într-unul cu alternate picking, iar mai târziu apare o secțiune clean, ca în metalul anilor ’80 și ’90.
„Mad At My Fate” a luat naștere din furia față de lipsa de corectitudine din societatea actuală și din felul în care asta poate dărâma pe oricine. E scrisă în special pentru cei care au trecut prin astfel de experiențe, ca să știe că nu sunt singuri și că, atunci când simt nervii ăia, să nu le fie rușine să strige MAD AT MY FATE.
Pentru noi, zgomotul nu înseamnă haos, ci vocea celor care nu mai vor să tacă. Piesa dă zgomotului un sens: e protestul, descărcarea și curajul de a spune tare ce doare. De asta credem că se potrivește perfect temei „Give Us Noise”.
Costa – piesele de pe noul album, Growing Pains
Growing Pains e, în mare parte, felul meu de a procesa my early 20s. Sunt 5 melodii pe care le-am scris în primă variantă acum 2 ani, în perioada în care am început să simt o mare discrepanță între cum „ar trebui” să arate viața, stabilizată, cu planuri făcute pentru viitor și cu măcar un pic de înțelegere despre cine sunt, și cum arăta de fapt: dezordine, confuzie și o frică generală legată de orice înseamnă viitor, apropiat sau îndepărtat.
Am ales să trimit primele două melodii de pe EP. „Good Enough” cred că înglobează cel mai bine ideea principală a proiectului: gândul frustrant că nu o să faci niciodată nimic destul de bine and you might as well just give up early. Funny enough, pe melodia asta am stat cel mai mult ca să o fac să sune „just right”, până mi-am dat seama de ironie și am decis să o las să ia ce formă a vrut, chiar dacă forma asta, ultimately, e un mare haos.
01 - Good Enough.mp3„Pretty Boy” sincer mă sperie. A fost prima dată când am fost în halul ăla de sincer și direct în writing, mai ales față de mine însumi. Am încercat pe cât posibil să-i dau și un sunet pe măsură cu golul în stomac care vine cu realizarea „I fucked up bad, și nu înțeleg de ce tot continui să o fac”.
CJ – piesa „Aparent Transparent”
Sunt CJ și „Aparent Transparent” este o piesă foarte personală care descrie în mare parte la ce mă gândesc când tot zgomotul plăcut din jur, prietenii mei, ieșirile în oraș etc., dispare și rămân singur cu gândurile mele. Simbolizează specific sentimentul de transparență sau de invizibilitate, de unde vine și numele. Am vrut să transmit ideea că, indiferent cât de apropiat aș fi de cineva, nu va ști niciodată ce simte sufletul meu și pentru acel „cineva” rămân transparent. Piesa e un fel de materializare a lui „ce-mi simte sufletul”.
Mai e și piesa cu care vreau să-mi fac debutul pe toate platformele de streaming.
Project_6.mp3Far Away From Earth – piesa „Gândurile”
„Gândurile” este ultimul single lansat de noi înainte de album. Single-urile de până acum, „Astăzi”, „Autopilot”, „Molotov” și „Gândurile” , devin gradual din ce în ce mai puternice, atât ca sound, cât și ca versuri. Stilistic vorbind, „Gândurile” este piesa în care ne regăsim cel mai mult, așa cum a fost și în cazul lansărilor anterioare. Cu fiecare lansare vrem să creștem cât mai mult ca muzicieni și să punem cât mai multă însemnătate în ceea ce reprezintă Far Away From Earth.
Prin „Gândurile” vrem să atacăm și principala temă a albumului, neputința de a-ți imagina lucruri, rama de tablou din artwork-ul single-ului este un element extrem de important pentru noi, dar și un hint despre următorul album.
Ce transmite?
Rătăcire? Neputință? Disperare? Furie? Îi invităm pe oameni să-și dea frâu liber emoțiilor când ne ascultă. Ne adună laolaltă atâtea emoții și trăiri încât nu putem puncta un singur mesaj.
V-ați dorit gălăgie, iar „Gândurile” urlă. Încă din momentul în care a fost scrisă (aprox. decembrie 2025) a devenit rapid una dintre piesele noastre favorite de cântat în concerte, pentru că e foarte reprezentativă pentru fiecare membru în parte.
Piesa este înregistrată și masterizată la studioul Foreign Humor Production, unde am lucrat cu Matei Tibacu-Blendea, un om care ne înțelege foarte bine direcția, iar experiența de studio a fost unică, ca de altfel orice sesiune. Au fost multe râsete, dar și multă concentrare, echilibrul ăsta pare că a contat mai mult decât credeam inițial. Umorul funcționează pentru noi ca un mecanism de curățare sau de purificare și de multe ori asta coboară cortina când vine timpul să ne exprimăm prin muzică.
Sunetul FAFE se află undeva între emoția brută și atmosferă, un amestec de energie rock sinceră, riff-uri ample și texturi de synth imersive care dau fiecărei piese propriul puls. Trupa își trage inspirația din toate colțurile muzicii, dar rămâne mereu fidelă lucrurilor care contează cel mai mult: povești reale, spuse tare. De la un sunet greu și crud, până la momente de emoție fragilă, ei creează un spațiu în care emoția și zgomotul se ciocnesc.
Cu un album deja lansat și un al doilea pe drum, Far Away From Earth continuă să meargă înainte, evoluând cu fiecare concert, fiecare sunet și fiecare conexiune, rămânând în același timp aproape de locul de unde a început totul.
FOTOGRAFIE
Alexia
Fotografiile cu Marilyn Manson și Bill Steer au fost făcute anul acesta la Rockstadt. Mi-a plăcut felul în care lumina pica în cadru și nuanța energia momentului și pasiunea pentru muzică. Imaginile îi surprind pe Bill Steer, pilon al death metal-ului și grindcore-ului din Marea Britanie, și pe Marilyn Manson, cunoscut ca figură a curentului shock rock, aducând o estetică provocatoare și critică la adresa ipocriziei societății.
Stefan
Concertul a avut loc la Quantic, pe 7 august. Ca de obicei, formația a pus în scenă un spectacol extraordinar, dinamic și plin de comemorări ale clasicelor cântate de generații întregi. Nu consider că au o simbolistică anume, dar cred că am reușit să captez energia pe care o emană Dan Iliescu de la formația Timpuri Noi, care ține în viață scena rock-ului alternativ de peste 40 de ani. Pot spune că sunt o adevărată inspirație pentru mine ca artist.
SCRIS
Ducu Alexandru-Ștefan – poemul „Eram de unde erai tu”
"Amintirile mi se micșorează în oglinda retrovizoare,
Iar când scot capul pe geam, cu greu mai aud vorbele preamăritoare
Despre cele mai laconice rânduri scrise în trenul către capitală,
Când încă nu-mi spusesei că am atins afectivitatea zenitală.
Nu plângeam după casă, căci eram de unde îți era ție sufletul,
De lângă soarele înecat în lac, dintr-un dormitor ce-mi știe scrisul.
Eram din Anglia autumnală, ce-ți sălășluia în privire
Înainte să curgă în iarna din Virginia, de unde nu vrei să-mi trimiți o vedere.
Mama m-a învățat în sfârșit cum să te pătez cu dispreț
În seara în care n-am mai ieșit în oraș, căci aveam de plătit un preț,
Prețul pentru faptul că te-am lăsat să te muți în conacul meu.
Nemobilat și pustiu, acum îi găsesc un cumpărător cu greu.
Gerul meu nu ți-a înghețat mediocritatea abjectă,
În aurul solid al pielii tale i se izbește privirea defectă,
Îmi ricoșează în stomac, durerea mă face să-mi calc pe demnitate,
Când observ cu câtă indiferență privești picnicurile anulate.
Visam să fiu cu tine, sub lumini de Crăciun, dar acum altceva preferi,
Tot mai tresar când găsesc un cadou la care știam că speri,
Am interdicție în Virginia, trenurile s-au anulat din cauza frigului.
Îmi ating ochii – degetele-mi sunt negre. Ne-am împiedicat privirea în întunericul holului.
Genunchii-mi miroseau a molid,
Nu mi-ai spus că scrisul mi-e palid."
Cu câteva zeci de apusuri în urmă, am citit un fragment semnat de Tagore care m-a lăsat cu un gust ușor amar. Vorbea despre poezie și al său „clinchet”, pe care îl putea auzi „printre toate zgomotele lumii”, dată fiind dragostea sa iremediabilă pentru versuri. Totuși, mintea n-a vrut să mă lase să cântăresc arta de a fi poet, ci arta de a iubi, de a privi ochii cuiva, arta de a-ți da apartamentul în chirie.
Am scris „Eram de unde erai tu”, fiindcă am rămas fără chiriaș. Bate vântul în sufletul meu, căci, aparent, e prea sensibil și afectuos pentru liniștea elucubrantă a acestuia, așa că a plecat. A plecat fără să-și achite suma pe ultimele luni, fără să-mi lase un bilet, fără să mă privească în ochi, aceiași ochi în care s-a uitat când mi-a spus că locuință mai potrivită nu a găsit, și să mă dojenească pentru temperatura prea ridicată din camere. Însă cer mult de la o simplă bucată de carne putredă, o adunătură de oase goale, dispărute în ceața trufiei abjecte.
E nespus de greu să te îneci în absență, căci ea e doar o realitate ce lovește și nu mai pleacă, un soi de amputație; nu are tratament. Nu există remediu pentru sentimentul insurmontabil care te domină atunci când pierzi un om pe care îl iubești, chiar dacă sentimentul nu este reciproc, așa că încerci să te agăți de puținul care ți-a rămas: o cămașă din in magenta, pe care o vei incendia, un dans reveriant pe plajă, când îți manifestai naivitatea de a crede că răsăritul te face să uiți, cu îngânarea instantaneelor făcute la picnicuri, cu strofe neterminate și cu spirala de gânduri pe care cobori în impas noapte de noapte.
Dar acum căldura a fost estompată, iar garderoba mea e cât de cât înnoită. Existența idilizată nu poate fi fugărită, ci doar așteptată. Aștept alți chiriași, aștept să uit, aștept să-mi treacă greața, căci iar l-am văzut și nu m-a salutat. Aștept.
Totuși, așteptarea îmi este iar perturbată. Simt bine…? Parcă miroase iar a molid…
ANDA – poemul „Zgomot”
zgomot..pdfCu toate că m-am dedicat în ultimii ani doar poeziei, tema „Give Us Noise” m-a determinat să încerc un exercițiu de proză, o proză ce simțeam că poate cuprinde și susține mult mai bine forța unei exprimări
explozive.
„Zgomot” încearcă să cuprindă tot reproșul și toată disperarea pe care o despărțire transpusă într-o traumă sonoră infinită le poate conține. Este despre tot ce urlă în noi în tăcere, despre ce nu rostim vreodată, dar ne răsună zilnic în timpan, despre ecourile trecutului ce distrug și acoperă orice alt sunet al realității.
Pornind de la un eveniment prin care toată lumea trece, am încercat să introduc tot dezechilibrul psihologic într-un univers muzical, în care sunetul este deranj, este ruptură și devine aproape psihotic.
ILUSTRAȚIE
Adam Pîslaru – lucrarea „Basul”
Piesa reproduce senzația electrică pe care ți-o invocă în corp cântecul perfect.
În opinia mea, culorile stridente, stilul haotic și imaginea unui moment invocator de reacții sunt paralelul perfect pentru zgomotul pe care mulți îl caută.
Mulțumesc tuturor pentru că ați avut curajul să-mi oferiți un fragment din voi. Apreciez munca depusă și conexiunile legate în cadrul acestui proiect, unde se poate vedea limpede rezonanța noastră, a oamenilor, ca piese de artă, ca artiști. Vă susținem enorm! Stay 2LOUD!!!
Page updated
Google Sites
Report abuse