Embedded Files
Articol nou!
În culisele Martalogilor: de la „Fura din Mega Image” la revoltele din public
În culisele Martalogilor: de la „Fura din Mega Image” la revoltele din public
Numele meu este Ștefana si am avut ocazia să stau de vorbă cu Dragoș și Radu de la Martalogii. Tehnic, le-am luat un interviu, dar nu pot să-i spun chiar așa, pentru că totul s-a simțit mai degrabă ca o conversație între tovarăși decât ca o serie de întrebări și răspunsuri. Așa că am să vă prezint puțin din culisele trupei Martalogii, cu povești de la concerte, piese preferate, mașini vechi și, bineînțeles, Mega Image.
I: Ce v-a mânat în luptă să cântați la Uzina Coffee?
D: Oh, shit! A fost o chestie mega random. S-a întâmplat să vorbească patronul cu unul dintre noi: „Nu vreți să cântați? Că noi organizăm câte ceva în fiecare săptămână.” Pentru noi era o chestie nouă și am zis că ar fi interesant. După aceea, tot procesul a fost să ne transformăm piesele în ceva acustic. Acolo am stat… cât? Trei luni? Sau două luni să facem alea.
R: Noi ne gândeam că o să fie așa, un mini side quest de două zile. Nu a fost.
D: Da! Mergeam acasă și ne gândeam: „Bă, cum ar putea piesa asta să sune bine acustic?” În procesul ăsta le mai schimbam, le repetam la sală, iar la voce a fost mai greu. Trebuia să fiu mai clean, iar eu nu știu să fiu clean. Au fost multe lucruri interesante pentru noi și am zis să fim mai imaculați. Pentru mine a fost unul dintre cele mai fun concerte. E un vibe aparte, cu puțină lume, mai cozy așa. Aș vrea să ne mai întoarcem să mai cântăm acustic.
I: Care este o piesă pe care o ascultați, dar care i-ar surprinde pe cei din jur?
D: Ooo, aici voiam să zic „Dragostea dispare”, de la Alex Velea și Connect-R. Este prima piesă la care am învățat versurile vreodată și o cânt mereu cu sora mea. Eu cânt partea lui Connect-R și ea partea lui Velea.
R: Am descoperit recent AlbertNBN și mi se pare ce trebuie în România în momentul ăsta.
Cea mai populară piesă a lor este „Fura din Mega Image”. Deși poate, la un moment dat, cu toții ne-am gândit să facem asta, mulțumită inflației, care pare că nu se mai oprește, cred că suntem cu toții curioși să aflăm dacă băieții care au scris o melodie despre asta chiar au făcut-o. Sau poate au trecut pe la Lidl?
I: Ați furat vreodată din Mega Image?
D: Eu nu vreau să mă incriminez, dar prețurile la brânzeturi în Mega Image sunt exagerate, mult prea scumpe, și consider că n-ar trebui să fie atât de mari, așa că fiecare om se descurcă cum poate. Fie găsește mai ieftin, fie își găsește. Mda, fuck Mega Image!
R: Nici eu nu o să răspund direct la întrebare, dar ce pot spune este că la Carrefour Grozăvești, după doi ani de stat la cămin, s-au pus paznici și camere la casele self-checkout.
D: Carrefour-ul e partea bună, unul dintre magazinele care încă au prețuri ok.
I: Ce piesă ați fi vrut să fie scrisă de voi?
D: „Nu am bani de Bolt”. Băieții de la Da-te N Sânge au făcut o piesă foarte bună.
R: The Chats aveau o piesă, „6L GTR”, despre cum se plimbă cu o mașină veche prin Australia. Ar fi mers lejer să facem și noi una despre o Dacie în România. Dragoș avea o mașină primită de la bunicul lui.
D: „Martalog Mobilul”, o Skoda din 2005. Aș vrea să spun că despre ea este scrisă „Mașina Majoră”, dar, din păcate, piesa a fost făcută înainte să primesc eu mașina. Totuși, la concerte asociem mereu piesa cu ea. Cel mai departe ne-a dus de la București la Corbu, Constanța, și înapoi. De la Vaslui n-am fi plecat niciodată până la Corbu cu mașina aia.
R: Doar cu pauze pe drum, de vreo oră.
I: Care piesă de-a voastră vi se pare că vă reprezintă cel mai bine?
R: „Porcilor” mi se pare printre cele mai… nu știu. A fost prima piesă scrisă vreodată de noi, în 2021, cred, și încă mi se pare cea mai reprezentativă pentru noi de până acum.
D: Și „Loc blestemat” a fost cândva noi.
I: Care este piesa voastră preferată dintre cele scrise de voi?
R: Tot „Porcilor”.
D: Mmm, nu știu, eu am mai multe. Și „Loc blestemat”, dacă tot am zis de ea, și „Porcilor”, și „Thank You, I Love You”. Astea trei, să zicem. Sfânta Treime.
I: Cum v-ați gândit să faceți o „punkanea” cu Romeo Fantastik?
D: E Romeo Fantastik! E mult mai punk decât ai crede, Romeo.
R: Piesa cu Tzancă nu puteam să o facem, sigur. Nu ar fi fost o idee bună.
D: Și, oricât de popular sau de iconic ar fi Romeo Fantastik în România, este foarte asemănător cu ceea ce facem noi. Adică și lui îi place să stea la un șpriț și îi place caterinca foarte mult.
R: Nu a uitat lucrurile simple care contează.
I: Vă pregătiți discursul înainte să urcați pe scenă?
R: Noi oricum am fost un pic mai privați decât alții și, la concerte, nu vorbeam neapărat foarte multe. În general, doar cântam și cam asta era.
D: Acum depinde. Sunt unele show-uri în care efectiv nu vorbesc nimic, nu simt, nu vreau, și alte show-uri în care nu-mi mai tace gura. Nu mai cânt, că vorbesc ca o tobă spartă. Vibe-ul e cel mai important. În locurile mici, unde e energia aia, e mult mai șmecher decât în locurile mari. În small venues e ca și cum ai ieșit cu tovarășii la bere și se nimerește să ai și un instrument în mână. Stai la o caterincă, mai cânți o piesă, îi mai lași și pe ei să urle, mai vin doi la microfon și zic ceva. În subsoluri poți face asta, la un festival nu prea.
La Flying Circus, în Cluj, Martalogii au avut un concert în timpul căruia au vorbit pe scenă mai mult decât au cântat. La un moment dat, timpul alocat s-a terminat, iar cei de la sunet i-au anunțat că mai pot cânta o piesă, după care trebuie să încheie. Trupa le-a transmis vestea celor din public, care nu au fost deloc încântați de această decizie și au pornit o mică „revoltă”. În cele din urmă, cei de la Flying Circus le-au permis să continue cu piesele rămase.
I: O experiență amuzantă de pe scenă?
R: Eram în Chișinău, făceam soundcheck-ul și m-a curentat microfonul foarte tare, de mi-a amorțit fața. I-am spus sunetistului că mă curentează microfonul, la care el mi-a răspuns: „Bleat, păi nu-l mai atinge!” Mi-a rămas în minte și nu l-am mai atins.
D: La Control i s-a rupt o coardă lui Radu la prima piesă, iar eu și Fox a trebuit să spunem bancuri. N-au fost bancuri prea bune. Cel mai bun a fost: „Un schelet intră într-un bar și cere o găleată și un mop.”
I: Ați mai avut concerte cu intrare liberă?
R: La lansările de album aveam intrare liberă.
D: În afară de momentul în care am lansat „Șlagăre de recesiune” la Expirat. Nu neapărat din voia noastră, dar locul ne-a impus o sumă minimă, ca să poată ține evidența brățărilor.
R: Se umplea peste capacitate și au zis că nu se poate.
D: Îi înțelegem. Când vin 1.000 de oameni într-un loc cu o capacitate de 500, vrei să ții o evidență, ca să nu ai probleme.
I: Dacă nu ar fi fost muzica, cu ce ați fi înlocuit-o?
D: Eu, când eram în liceu, m-am gândit puțin, ce-i drept, să dau la actorie. Nu știu dacă aș fi fost neapărat un actor bun, dar a fost una dintre variante, pentru că nu știam exact ce vreau să fac cu viața mea. Ideea asta s-a plimbat prin mintea mea cam două săptămâni, mai mult decât alte lucruri. Da, probabil aș fi încercat să fiu actor.
R: Mai făceam grafică, dar la mișto. Nu știu dacă aș fi mers pe asta chiar asumat, dar grafică, da.
I: Dacă ați putea cânta la orice alt instrument, care ar fi acela?
D: Norocul e că eu cânt și la voce și asta îmi mai dă un boost, așa că găsesc un echilibru. Bass și voce, e bine. Nu aș cânta la nimic altceva.
R: Eu aș cânta la tobe. Mi se pare cea mai fun chestie.
I: De ce Martalogii și nu Troglodiții?
R: Aveam noi o glumă mai de mult, înainte să avem trupa. Dacă îți spune cineva că ești prost, e o insultă ok, dar dacă te strigă unul „Bă, martalogule!”, parcă te umilește.
D: Cum le spui moldovenilor că sunt pripăși.
I: Care ar fi un top trei al orașelor în care ați cântat?
D: Cluj, Iași a fost șmecher, dar acum nu știu dacă am fost biast, pentru că noi suntem din Vaslui și e la 60 de kilometri. În Chișinău a fost foarte fain. N-am văzut în viața mea un moshpit mai brutal decât acolo. Avem un prieten care a stat la merch pe durata turneului și a filmat doar publicul, pentru că era șocat de cum își dădeau oamenii ăia pumni în timp ce noi cântam. Nu am observat când am fost pe scenă, doar spre final, dar am fost șocat de ce s-a întâmplat acolo. Ireal! Pentru mine, Cluj, Iași, Chișinău…
R: Târgu Mureș.
D: Brăila, deși locul a fost extraordinar de mic. S-a distrat toată lumea, inclusiv noi.
I: În ce oraș nu ați reușit să ajungeți, dar ați vrea să cântați?
R: Mai primeam mesaje din Baia Mare, for some reason, dar e foarte departe. Poate o să ajungem cândva. Ar trebui să legăm concertul de acolo de unul într-un oraș din zonă, ca să se justifice drumul. Sunt zece ore cu mașina.
D: Am mers până la Oradea opt ore cu mașina și a fost oribil, deși am legat și alte concerte atunci. La întoarcere, însă, nu am mai avut alte opriri și a fost ultimul nostru oraș din săptămâna aia. Am făcut opt ore și jumătate pe drum înapoi spre București, iar la final eram morți. Nu a fost deloc un drum frumos. Când vom mai face drumul prin partea aceea, o să legăm orașele. Măcar dacă suferim, să suferim cu un scop.
I: Cum a fost trecerea de la scena underground la Electric Castle?
D: În general, în locurile mici, înguste, unde e packed, unde vin oameni care își dau în cap, se distrează și sar pe acolo, e un vibe aparte, mult mai șmecher decât la Electric, cel puțin așa cum o văd eu. La EC era mult loc în fața ta. Erau mulți oameni, într-adevăr, dar îi vedeai mult mai răsfirați, ascultau, stăteau mai mult pe loc, erau mai pe treaba lor. Pentru mine e mult mai fain să ai un show într-un venue mic decât într-un loc mai mare, pe jumătate plin. Într-un loc mai mic, packed, e o altă energie, mult mai mișto.
R: Am avut un show la Quantic unde toată lumea putea să facă ce voia. Oamenii se urcau pe scenă.
D: Acolo, la Quantic, e excepția. Deși spațiul e mare, a venit lume și și-a dat în cap.
I: Dacă cineva se lovește într-un moshpit, ați opri concertul ca să vă asigurați că e în regulă?
D: Clar l-am opri. Nu cred că ni s-a întâmplat până acum. Toată chestia în timpul unui show este să fim atenți și să vedem ce se întâmplă. Eu, cel puțin, nu am văzut până acum. Nu știu dacă s-a întâmplat vreodată la concertele noastre să se lovească cineva sau să se simtă cineva inconfortabil. Oricare dintre noi ar opri concertul sau ar face un semn. Important este să vezi, asta contează. Dacă o fată este bruscată prea tare sau dacă oricine altcineva este pus într-o situație inconfortabilă, pe cel care a întrecut limita îl dăm afară, cu cinci perechi de pumni pe capul lui, dacă se poate.
R: Dar nu a fost cazul până acum.
D: Dacă s-a întâmplat și nu am văzut, ne cerem scuze.
După conversația cu Dragoș și Radu, rămâi cu impresia că Martalogii nu sunt doar o trupă care urcă pe scenă, își cântă piesele și pleacă acasă. Sunt și poveștile dintre melodii, drumurile interminabile cu o Skoda din 2005, glumele care nu ies întotdeauna bine și publicul care refuză să accepte că un concert s-a terminat.
Fie că vorbim despre un show într-un subsol aglomerat, despre o apariție la Electric Castle sau despre o „punkanea” cu Romeo Fantastik, pare că pentru ei contează aceeași idee: să se simtă bine, să se distreze și să păstreze lucrurile simple.
Poate că tocmai asta îi face să fie Martalogii. Nu încearcă să transforme fiecare apariție într-un spectacol perfect calculat. Preferă energia momentului, spontaneitatea și apropierea de oamenii din fața scenei. Iar dacă din toată povestea asta rămânem cu ceva, sper că nu este doar întrebarea dacă au furat vreodată din Mega Image, ci și curiozitatea de a-i vedea live.
Până la următorul concert care va avea loc pe 14 noiembrie în Omen, aveți grijă de voi, de prietenii voștri și, dacă ajungeți într-un moshpit, de oamenii din jur. Cât despre Mega Image… fiecare se descurcă cum poate.
Mulțumim Ștefana Țarălungă de colaborare, ne-a făcut mare plăcere să lucrăm cu tine pentru acest interviu!
Puteți găsi interviul și pe Youtube. Stay 2LOUD!
Colaborator: Ștefana Țarălungă
Page updated
Google Sites
Report abuse