Articol nou!
Trooper este una dintre cele mai prestigioase trupe din România. Cu peste 30 de ani de activitate în industria muzicală, formația originară din Târgoviște, care îmbină heavy metal și hard rock, reușește să promoveze prin melodiile sale valorile morale ale unei societăți transparente și puternice. De-a lungul timpului, Trooper a devenit nu doar un nume respectat pe scenele din țară, ci și o emblemă a muncii în echipă și a coordonării armonioase.
Am avut oportunitatea să vorbim cu Balaurul și îi mulțumim pentru timpul pe care ni l-a acordat!
1. Cum vedeți evoluția rockului românesc de când ați început până astăzi?
"Cântăm de trei decenii și în acest timp am întâlnit nenumărate trupe, atât pe scenă, cât și în culise, cunoscând o mulțime de oameni. Ne bucură enorm că formațiile mai vechi continuă să fie active și să scrie istorie, iar în același timp apar tot mai multe trupe tinere care duc mai departe povestea rockului și a metalului. E un sentiment unic să cântăm alături de toți, să ne revedem, să povestim. Cea mai mare împlinire este să vedem în fața scenei trei generații unite de aceeași pasiune: bunici, copii și nepoți, ca o familie frumoasă. Ei sunt cei care ne permit să facem ceea ce facem astăzi, datorită lor suntem aici."
2. Care a fost cel mai greu moment din cariera Trooper și cum l-ați depășit?
"Au existat câteva momente dificile, cum ar fi schimbările de componență, care vin cu multe provocări: să găsești omul potrivit, să cânte cum ne dorim, să învețe piesele și, mai ales, să fie din același ‘aluat’, să existe conexiune și în afara scenei. Din 24 de ore, cânți una, iar restul timpului trebuie să-l petreci cu oamenii tăi. Nici cele două hernii cervicale ale mele nu au fost ușoare, dar băieții au fost lângă mine și m-au ajutat să trec peste. Au mai existat și probleme de familie, cu copiii, cu părinții, dar așa e viața: trebuie să fim mai puternici. Din fericire, ne-am avut unii pe alții, iar prietenii Trooper și susținătorii au fost mereu acolo când ne-a fost greu."
3. Dacă ați putea colabora cu orice artist român sau internațional, pe cine ați alege și de ce?
"Am avut bucuria să colaborăm cu mulți artiști pe care îi respectăm enorm. De exemplu, cu Blaze Bayley, fost solist Iron Maiden. Am cântat și cu numeroși artiști români, fie în ‘Trec anii’, fie în colaborări live, iar publicul s-a bucurat să ne vadă alături de modelele noastre muzicale. Un loc special îl are Cristian Hrubaru, care cântă cu noi ‘Două Roți’ ori de câte ori se poate. Nu ne putem plânge la acest capitol. Dacă e să vorbesc strict din perspectiva mea, mi-aș dori să colaborez cu o mulțime de artiști, iar în fruntea listei ar fi Iron Maiden, Metallica, Judas Priest sau oricare membru Black Sabbath. Motivele fiind evidente."
4. Există o piesă Trooper care v-a schimbat destinul sau percepția asupra muzicii?
"Sunt mai multe piese care ne-au influențat parcursul. Cele care au avut succes și au atins publicul ne-au schimbat și nouă direcția. Am scris ‘Strigăt’, apoi ‘Tari ca munții’, fără să ne imaginăm impactul lor asupra unei generații întregi de tineri metalisti. Fiecare album a avut cel puțin o piesă definitorie. ‘Vlad Țepeș’, prima parte a trilogiei ‘Poemelor’, a fost un moment de cotitură. Apoi a venit ‘Două Roți’, cea mai bună piesă a noastră la acel moment. În 2018, a apărut ‘Destin’,în a doua parte a trilogiei, iar povestea continuă cu idei noi. Pe 21 decembrie am lansat ‘Ca un blestem’, iar reacția publicului ne-a lăsat fără cuvine, chiar dacă aveam mare încredere că piesa este una foarte bună. Așa că multe dintre melodiile Trooper ne influențează și astăzi."
5. Cum arată o zi obișnuită din viața voastră când nu sunteți pe scenă?
"Vorbesc din perspectiva mea, dar cred că e valabil pentru toți. Suntem oameni obișnuiți, deschiși, fără pretenții de ‘rockstar’. Avem case, familii, responsabilități, dar zilnic ne facem timp pentru trupă, poate eu și Coiotu chiar mai mult decât ar trebui, haha. Ca artiști, ne gândim constant la ce urmează: concerte, promovare, planuri pe care le pregătim cu șase luni sau chiar un an și jumătate înainte. Ne stabilim obiective și muncim intens pentru ele, compunem, repetăm împreună sau individual. Eu am mereu o chitară lângă mine și învăț lucruri noi, pentru trupă și pentru mine. Trebuie să învățăm cât trăim."
6. Ce sfat ați da unor tineri care vor să înceapă o trupă rock în România?
"Avem câteva sfaturi pe care le-am repetat de-a lungul anilor. În primul rând, să cânte ce simt, nu ce cred că e ‘la modă’. Trendurile sunt o iluzie. Mulți încearcă să cânte ce se cere și tot nu au succes, nu câștigă cât sperau și nici nu se simt bine făcând ceva superficial. Dacă muzica vine din suflet, oamenii vor simți asta, iar dacă e valoroasă, vor apărea și împlinirile. Asta e esența muzicii: să creezi, să cânți, să te bucuri. În al doilea rând, să-și caute membri cu care rezonează, cu gusturi și dedicare similare. Dacă unul vrea death metal și altul alternative rock, nu va funcționa. E important ca încă de la prima întâlnire să discute clar ce vor să cânte. Trebuie să te uiți în oglindă și să fii împăcat cu alegerea ta muzicală."
7. Dacă Trooper ar lăsa în urmă o singură idee pentru generațiile viitoare, care ar fi aceea?
"Cred că oamenii ar trebui să aibă mai multă încredere în ei și în lucrurile care le aduc fericire. Nu trebuie să facă ceva doar pentru validarea celor din jur. E important să lași în urmă ceva autentic, valoros, de care să fii mândru. Să faci totul din suflet, într-o lume plină de aparențe. Oamenii simt autenticitatea și o apreciază. Nimeni nu trebuie să urmeze tipare sau trenduri, pentru că acestea dispar și nu lasă nimic în urmă.